Google, după Android: Fuchsia o să fie pentru toate dispozitivele tale

de: George Stanciu
28 06. 2018

Google Fuchsia ar putea fi viitorul în materie de sisteme de operare pentru telefoane, dar și pentru calculatoare, așa că ar fi bine să știi la ce te poți aștepta.

Momentan, piața calculatoarelor este încă dominată de Windows și va mai fi, probabil, ani buni de-acum încolo. Linux e viitorul încă de când am avut prima oară internet acasă și n-a trecut de stadiul ăsta; nici n-o va face – are cam 1,6% cotă de piață, față de 81,8% ai Windows-ului.

Nici pe telefoane situația nu e diferită: Android are vreo 76,5%, iar iOS aproape 19%. Diferența e că Apple face asta cu un line-up restrâns de telefoane, în vreme ce producătorii de device-uri cu Android sunt sute, iar modelele de telefoane greu de numărat și pus într-o listă.

Google Fuchsia ar putea ”mușca” atât din cota de piață a Android, cât și a Windows, pentru a-și face loc și a deveni un jucător demn de luat în serios. Au trecut aproape doi ani de la prima apariție publică a proiectului, despre care oamenii au crezut și sperat că va fi anunțat la o conferință I/O a gigantului tech. Încă nu s-a întâmplat asta, dar sistemul de operare e departe de a fi tras pe linie moartă. Și totuși, de ce merită Google Fuchsia atenția ta?

Ce e Google Fuchsia?

Întâi de toate, trebuie să știm despre ce vorbim. Google Fuchsia e un sistem de operare destinat unei varietăți destul de mari de dispozitive. Firește, vorbim aici despre telefoane mobile și despre calculatoare, primele la care te-ai gândi, dar și despre sisteme de infotainment pentru mașini, semafoare și chiar ceasuri digitale.

Așadar, sistemul vrea să fie unul destul de universal și ar putea reprezenta un nou pas în evoluția dispozitivelor pe care le folosim. Spre deosebire de alte sisteme dezvoltate de Google, bazate pe kerneluri de Linux, acesta e bazat pe Zicron, un microkernel. Sistemul este distribuit ca software open-source.

Dacă ești familiar cu cele mai recente versiuni de Android, atunci știi deja foarte bine care-i treaba cu Material Design. Acesta este adus în cadrul lui Fuchsia pentru a da un aer minimalist interfeței, iar umbrele joacă un rol important de data aceasta și reușesc să adauge profunzime. De asemenea, interfața bazată pe carduri este un alt element-cheie al designului Fuchsia. Interfața e diferită în funcție de dispozitivul pe care îl folosești.

Sistemul de operare este creat astfel încât să se adapteze la o mulțime de tipuri de dispozitive, iar asta poate fi un pas important în pregătirea reală pentru Internetul Tuturor Lucrurilor, care se va dezvolta enorm în următorii ani și care are nevoie de un mediu sigur în care să o facă.

Când ar trebui să apară Google Fuchsia?

Încă din august 2016 s-a vorbit despre lansarea lui Google Fuchsia, fără vreo apariție a sistemului de operare într-o variantă completă, între timp. Cu toate acestea, cei de la Ars Technica au reușit, acum câteva luni, să ruleze sistemul pe un Pixelbook, după ce Google a publicat un ghid în această privință.

Dincolo de aceste mici și constante evoluții ale sistemului de operare, nu avem încă o dată de lansare concretă a noului sistem. Cel mai probabil, însă, 2019 ar putea fi termenul minim pentru lansarea acestui sistem de operare, fie în variantă full, fie într-o variantă de preview mai funcțional decât versiunea curentă.

[readmore]

Oricum ar fi, Google Fuchsia, dacă ajunge la nivelul la care este imaginat momentan, are șanse reale să reprezinte viitorul sistemelor pe care le folosim, fie ele telefoane, calculatoare, sau device-uri IoT. Ar putea ca acesta să aducă sfârșitul Android, însă doar din punct de vedere al numelui, nu și al funcționalității.

Per total, nu ar trebui să consideri asta o pierdere, ci un real câștig.

Între timp, poți să vezi cam cum ar trebui să arate Google Fuchsia pe acest site.